Comunicat de presă 9 august

Constanța, 9 august 2023

DJ 393 Coroana – Albești a intrat în ultima fază de lucrări

Conducerea Societății „Drumuri Județene Constanța” S.A. anunță că proiectul de reabilitare și modernizare a DJ 393 Coroana – Albești este în ultima fază de asfaltare cu binder. Până acum s-au pus 35.000 de tone de piatră și peste 4.400 de tone de asfalt (binder).

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost, astăzi, pe teren alături de președintele Societății „Drumuri Județene Constanța”, Răzvan Zagon pentru a verifica stadiul lucrărilor.

„Suntem foarte aproape de finalizarea unui proiect important pentru locuitorii comunei Albești. Se lucrează eficient și se avansează rapid, astfel că au rămas de asfaltat doar 1,5 km de drum, din totalul de 6.7 km, cât este lungimea totală a drumului județean DJ 393 care leagă localitățile Albești-Coroana. Mă bucur să vă anunț că în scurt timp, localnicii și toți cei care tranzitează acest sector de drum vor circula în cele mai bune condiții.

Cu fiecare zi încheiată, cu fiecare proiect realizat, ne apropiem de obiectivul comun al CJC și al Societății „Drumuri Județene Constanța” S.A., acela de a le oferi cetățenilor județului Constanța, drumuri moderne, sigure și confortabile. Cu profesionalism și perseverență, vom reuși să acoperim întreaga rețea de drumuri județene!” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Angajații „Drumuri Județene Constanța” vor acoperi cu primul strat de asfalt integral acest drum până la sfârșitul săptămânii.

„Mulțumesc pentru efort și implicare echipei „Drumuri Județene Constanța”! Mulțumim președintelui Consiliului Județean Constanța pentru încrederea acordată!” – Răzvan Zagon, directorul general al Societății „Drumuri Județene Constanța”.